AcasaContactCaini de companieCaini de pazaCaini de vanzare

Ciobanesc German

Posted by admin | Ciobanesc German | Thursday 6 November 2008 1:20 pm

Origine

Germania
Inaltime

M. 60-65, ideal 62,5 cm
F. 55-60, ideal 57,5 cm
Greutate

M. 32-35 kg
F. 25-28 kg
Culoarea parului

Complet negru; negru cu zone uniform brune, maronii, roscate, galbene, gri-fer, cenusiu.
Istoric

Este rasa cea mai numeroasa, mai cunoscuta si mai raspandita in intreaga lume, Ciobanescul german fiind datorita calitatilor sale si al posibilitatilor de folosire, cel mai polivalent caine. Veche de peste 6000-7000 de ani, rasa are un sir lung de stramosi, incepund cu Ciobanescul persian care, la randul sau, descinde din “Canis familiaris matris optimae”. (Pe baza asemanarii vagi fenotipice cu lupul, Ciobanescul german este larg cunoscut sub denumirea populara, gresita, de Caine-lup). Rasa a fost fixata abia in anii 1884-1899, cand s-a inceput cresterea selectionata a Ciobanescului german de astazi de catre capitanul de cavalerie Max von Stepanitz care printr-o selectie perseverenta si din ce in ce mai fina, reunind toate calitatile rasei a facut din ciobanescul German un tip perfect de caini, devenit rasa nationala a Germaniei. Unii autori ii atribuie, gresit, o origine alasciana.
Caracteristici corp

Ciobanescul German este un atlet, cu corp perfect armonios, de marime putin superioara celei mijlocii, usor alungit, robust, cu musculatura foarte bine dezvoltata, cu osatura puternica, cu spatele scurt, drept si rigid, cu gatul puternic si musculos. Capul este proportionat, usor alungit si “uscat”, fruntea foarte putin bombata, destul de larga, craniul putin mai lat intre urechi; botul in forma de pana este proportional cu craniul; dantura este foarte puternica, incisiva, inchizandu-se in foarfeca; ochii de marime mijlocie, migdalati, usor oblici, de culoare mai inchisa decat culoarea paruluiau o expresie vioaie si inteligenta; urechile de marime mijlocie, mai late la radacina, cu inserctie inalta, terminate in varf ascutit sunt purtate drept in sus (puii si tineretul de pana la 4-6 luni poarta urechile atarnate); coada stufoasa, compacta, cu par des, lunga pana lajaret, in forma de sabie putin arcuita este purtata in jos, niciodata pe spate.

Caracter

Cu toata robustetea sa, Ciobanescul german are o infatisare eleganta, impunatoare si atragatoare, cu mers intins, spornic de trapas. Este puternic, rezistent, vioi, cu un foarte bun simt olfactiv, cu nervi solizi, intotdeauna gata de lupta, caracter ferm, este foarte ager, si foarte vigilent, deosebit de curajos, incoruptibil, devotat; creeaza o imagine armonioasa de noblete si forta naturala care inspira respect. Trateaza cu indiferenta animalele si oamenii straini atata timp cat acestia nu prezinta semne de agresivitate. Se dreseaza usor. Este un colaborator activ si inteligent al omului, indeplinind, gratie instruirii, sarcina fixata de acesta. Cu o mare usurinta de adaptare la orice situatie, cu un simt innascut al datoriei este gata sa fac orice cu cea mai mare placere si bucurie.